Detașamentul de pompieri Satu Mare a intervenit în această noapte, în jurul orei 00.00, pentru lichidarea unui incendiu produs la un autoturism electric, în municipiul Satu Mare.
Pentru gestionarea situației de urgență au fost dislocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă cu nouă cadre militare.
Ajunse la fața locului, echipajele de intervenție au constatat că incendiul se manifesta violent în zona frontală a autoturismului, cu posibilitate de propagare la întregul vehicul și la stația de încărcare pentru vehicule electrice.
S-a acționat pentru localizarea și limitarea incendiului, acesta fiind lichidat în limitele găsite.
Totodată la intervenția pentru stingere s-au folosit echipamentele specifice din dotare, autoturismul fiind ținut sub imersie pentru 72 de ore, existănd riscul de reaprindere după incendiu.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic al curentului electric generat de o priză electrică defectă.