PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO&VIDEO. Dosar penal în cazul incendiului uriaș din Satu Mare! Ce spune Poliția

A fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă în cazul incendiului uriaș care a avut loc în data e 11 iulie în municipiul Satu Mare, la societatea comercială de pe strada Magnoliei.

Comunicatul transmis de IPJ Satu Mare în acest sens:

La data de 11 iulie, în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui incendiu, în punctul de lucru al unor societăți comerciale din municipiul Satu Mare.

Având în vedere aria extinsă pe care s-a propagat incendiul, la fața locului au fost dispuse multiple echipaje de poliție, precum și reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Satu Mare.

În urma evenimentului, nu au fost înregistrate victime.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Totodată, ca urmare a apariției în spațiul public a unor semnalări privind activitățile desfășurate de către societățile comerciale implicate, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare efectuează verificări în acest sens, pentru clarificarea situației de fapt.

Citește și:

DCIM100MEDIADJI_0969.JPG

Exit mobile version