Sezonul 2023-2024 i-a adus lui Istvan Kovacs recordul de meciuri arbitrate în Liga Campionilor, a doua finală europeană, Europa League de această dată, meciuri la EURO 2024.
Într-un interviu FRF.tv, arbitrul din categoria Elite a spus despre sezonul 2023-2024 că „a fost sezonul perfect, atât pentru mine, cât și pentru colegii mei din brigadă, și ne-am bucurat de fiecare moment”.
Legat de finala Europa League, Atalanta – Leverkusen 3-0, Kovacs a declarat: „A fost un vis devenit realitate, întotdeauna mi-am dorit să arbitrez o finală europeană și, iată, s-a întâmplat ca aceasta să fie deja a doua din carieră. Ne-a făcut fericiți faptul că am reușit să ducem meciul la final cu brio”.
”Centralul” a reprezentat România în două meciuri la EURO 2024, dar a fost și cu ochii pe parcursul tricolorilor la turneul final: „Anul trecut, într-un interviu, am spus că naționala României va depăși faza grupelor. S-a întâmplat acest lucru, ne-am bucurat enorm pentru reușitele lor și acum spun că naționala asta o să mai aducă fericire românilor și în următorii ani”.
Sursa: FRF