Compania de Drumuri a deblocat licitația pentru execuția Drumului Expres Satu Mare. Acest lucru se întâmplă după cinci luni în care aceasta a fost suspendată pentru răspunsuri la clarificări. Numărul de solicitări de clarificări este de 440, un număr uriaș, mai ales pentru un drum de 11 kilometri la câmpie.
Termenul de depunere a ofertelor este acum data de 4 septembrie 2024. Licitația pentru construirea Drumului Expres a fost lansată în data de 29 ianuarie 2024, iar joi, 14 martie era termenul inițial pentru depunerea ofertelor, moment în care CNAIR a suspendat procedura, în urma solicitărilor de clarificare la caietul de sarcini pe care le-au depus constructorii.
Traseul se desprinde din Centura Satu Mare, șosea de 19 kilometri finalizată în vara lui 2022 și Oar, unde se conectează cu Drumul Expres M 49 din Ungaria. Din cei 15 kilometri, aproape 11 sunt cu profil de Drum Expres, iar restul de 4 reprezintă șosea de legătură. Punctul de frontieră ar trebui să devină, astfel, prima vamă dintre România și Ungaria amenajată pe un Drum Expres, punctele de trecere a frontierei de la Nădlac 2 și Borș 2 fiind pe Autostrăzile A1 și A3.
Este un contract FIDIC roșu (direct execuție) cu o durată de 2 ani și o valoare cuprinsă între 738 și 832 milioane lei, finanțat prin Programul Transport (40% finanțare).
Pe traseul Drumului Expres Oar – Satu Mare denumit „Someș Expres”, care va avea o lungime de aproximativ 11 km (cu 2 benzi pe sens), se vor construi inclusiv:
– două noduri rutiere,
– două parcări (cate una pe fiecare parte),
– un Centru de Întreținere și Control.
Durata de execuție a lucrărilor va fi de 24 de luni.