Cod roșu în vămile Petea și Urziceni. Sunt cozi uriașe de mașini, iar timpii de așteptare au depășit 150 de minute în Petea și 100 de minute în PTF Urziceni. Poliția de Frontieră anunță că a luat măsuri în acest sens și le recomandă tuturor celor care tranzitează vămile din județul Satu Mare ,,să adopte o abordare responsabilă”.
,,Ţinând cont de timpii crescuţi de aşteptare la autoturisme înregistraţi pe sensul de ieşire din România către Ungaria în Punctele de Trecere a Frontierei Petea și Urziceni, vă facem cunoscut faptul că, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației s-au dispus o serie de măsuri cu privire la resursele umane şi logistice, astfel încât să se asigure un control eficient şi operativ prin aceste puncte de trecere”, informează Poliția de Frontieră.
A fost dispusă suplimentarea personalului planificat la controlul documentelor, de asemenea, este folosită la maximum capacitatea punctelor de trecere ale frontierei, în limita configuraţiei acestora şi în măsura în care acest lucru este posibil, sunt suplimentate arterele de control pe sensul de ieşire din ţară, precum şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor.
De asemenea, polițiștii de frontieră sătmăreni din cadrul STPF Satu Mare și SPF Petea, în cooperare cu echipaje din cadrul IPJ Satu Mare, respectiv IJJ Satu Mare, acţionează permanent în zonă pentru fluidizarea traficului și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.
Totodată, cetățenii din zona adiacentă frontierei de stat pot folosi sâmbăta, în intervalul orar 10.00 – 18.00 (ora României) și punctele temporare de trecere a frontierei Bercu și Peleș (în zona de competență a SPF Petea) și Horea (în zona SPF Carei).
,,În acest context, recomandăm tuturor persoanelor să adopte o abordare responsabilă și să respecte recomandările forțelor de ordine, astfel încât să se permită soluționarea situației în cel mai scurt timp”, mai informează Poliția de Frontieră.