PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Controale la service-uri auto din Satu Mare. Dosare penale din cauza uleiului uzat

Controale la service-uri auto din Satu Mare. Au fost întocmite dosare penale din cauza uleiului uzat ce nu a fost păstrat în condiții legale. 

Ce spune poliția:

La data de 22 august, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare-Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în cadrul a două societăți comerciale din județ, ar fi desfășurate activități de gestionare necorespunzătoare a unor deșeuri.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat cantitatea de 430 de litri de ulei uzat, care nu ar fi fost păstrat în condiții legale.

Pe numele reprezentanților societății au fost întocmite dosare penale, în care cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nesupravegherea și neasigurarea depozitelor de deșeuri și substanțe periculoase și neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri.


Sursa: IPJ Satu Mare

Exit mobile version