La data de 19 august, în jurul orei 13.30, polițiștii din cadrul Poliției Negrești-Oaș au fost sesizați despre un scandal între mai multe persoane, în centrul orașului Negrești-Oaș. La fața locului s-a deplasat echipajul format din agent de poliție Stan Sorina și agent de poliție Burta Sandrino, iar persoanele implicate au fost conduse la sediul poliției.
La un moment dat, în sediul poliției, uneia dintre persoane, o femeie de 39 de ani, i s-a făcut rău, devenind inconștientă. De îndată, agent de poliție Stan Sorina, care are cunoștințe pentru acordarea primului-ajutor, a verificat starea victimei, constatând că nu mai avea puls și nu mai respira, motiv pentru care i-a efectuat compresii toracice.
Până la sosirea echipajului medical, femeia a început, treptat, să își revină, fiind preluată apoi de către echipajul medical solicitat și transportată la spital.
,,O felicităm pe colega noastră, Sorina, pentru prezența de spirit și modul în care a acționat și îi dorim să aibă cât mai multe intervenții reușite. Agent de poliție Stan Sorina este încadrată la Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare din luna noiembrie a anului 2023 și a participat la sesiunea de pregătire în acordarea primului-ajutor de bază, organizat de Biroul de Pregătire Profesională Satu Mare, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Satu Mare”, transmite Poliția Satu Mare.
Sursa: IPJ Satu Mare