PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Gest superb făcut de doi polițiști din Satu Mare. Au ajutat o gravidă să ajungă la spital

Gest superb făcut de doi polițiști din Satu Mare. Au ajutat o femeie însărcinată care acuza dureri să ajungă cât mai repede la spital. Totul s-a petrecut noaptea trecută.

Ce spune poliția:

La data de 9 august, în jurul orei 01.00, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier, în localitatea Mărtinești, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Satu Mare au fost solicitați de către un conducător auto, care se afla în autoturism cu soția sa însărcinată, să îi înlesnească deplasarea către un spital din municipiu, întrucât aceasta manifesta probleme medicale.

Fără a ezita, colegii noștri, agent de poliție Șandor Marius și agent de poliție Rus Lavinia, au însoțit cuplul până la unitatea medicală respectivă, unde viitoarea mămică a beneficiat de îngrijirile medicale de specialitate, aflându-se în acest moment în afara oricărui pericol.

Pe toată perioada ,,misiunii”, polițiștii au utilizat semnalele luminoase ale autospecialei din dotare și au respectat regulile de circulație specifice, fără a fi pusă în primejdie siguranța vreunui participant la traficul rutier. Gestul normal al colegilor noștri reflectă faptul că meseria de polițist presupune a fi, înainte de toate, om!


Sursa: IPJ Satu Mare

Exit mobile version