Sătmărean dat exemplu de Ministerul Apărării. Un căpitan născut în Satu Mare a fost dat exemplu, astăzi, pe pagina de Facebook a Ministeurlui Apărării Naţionale. Marian Bontoş are 31 de ani şi este cadru militar, luptător profesionist de MMA şi kickbox.
Postarea MApN:
„Armata te face bărbat” și „da, am vrut să devin bărbat, să mă mențin sănătos, organizat și competitiv”.
Pe căpitanul Marian Bontoș l-am întâlnit în timpul unui exercițiu și am aflat cine se ascunde în spatele unui ofițer calm, ce căuta tot timpul să își ducă la îndeplinire atribuțiile, imperturbabil și cu profesionalism.
„Sunt Marian din Satu Mare, am 31 de ani, sunt cadru militar, tată și luptător profesionist de MMA și kickbox”.
Au trecut 16 ani de când practică MMA (Mixed Martial Arts) și kickboxing. Printre performanțele pe care le-a strâns în palmaresul de profesionist ar fi de menționat: campion MMA la categoria 77 kg în promoția – Confruntarea Titanilor, specialitate în care are 12 meciuri – 9 victorii – 3 înfrângeri, 5 victorii prin KO, și unde deține și în momentul de față centura, locul 1 la Cupa României R-K1 sau locul 1 la Concursul Național în Federația Română de Freestyle Kickboxing.
A terminat Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, apoi a urmat cursurile Școlii de Aplicație pentru Tancuri și Auto de la Pitești, arma Tancuri, și este comandant companie Poliție Militară la Batalionul 400 Sprijin „Feleacu”.
Marian adaugă ca ingredient vieții sale și partea de familie. „Treburile s-au mai schimbat de când am devenit tată, iar cel mai important lucru este venirea pe lume a fetiței mele, care are trei ani și jumătate; deci, trebuie să îmi împart timpul în trei părți și în toate trei să îmi fac treaba foarte bine. În concluzie, am un program încărcat, dar mereu munca grea este răsplătită”.
Îi urăm și noi căpitanului Marian Bontoș să ducă la îndeplinire tot ce și-a propus și mult succes în următoarele provocări.