Deputatul Adrian Cozma, vicepreședinte Partidului Național Liberal, a declarat, vineri, la B1 TV, în cadrul emisiunii ,,News Pass”, că Marcel Ciolacu nu poate câștiga președinția României, subliniind că PNL trebuie să construiască un proiect în jurul dreptei pentru a da președintele.
Întrebat în cadrul emisiunii despre eventuala candidatură a liderului PSD la alegerile prezidențiale, Adrian Cozma a declarat: „De când e domnul Ciolacu prim-ministru, e un circ continuu. (…) Domnul Ciolacu nu poate câștiga președinția României și și-a dat seama de asta de vreo două două luni. Dreapta poate da președintele și de aceea cred că noi, Partidul Național Liberal, trebuie să facem tot posibilul să facem un proiect în jurul dreptei, un proiect serios în jurul căruia să construim dreapta. Cred că ar fi sănătos pentru România ca viitorul președinte să fie dat de dreapta pentru că vedem ce înseamnă conducerea lui Ciolacu, sub conducerea lui avem sărăcie, avem taxe, avem situația în care românii și firmele românești o duc tot mai greu”.
Adrian Cozma a comentat și cazul Spitalului „Sf. Pantelimon” din București, unde doi medici au fost reținuți miercuri sub acuzația că ar fi provocat intenționat moartea unui pacient.
„Declarațiile domnului Ciolacu mi se par inadmisibile și mi se pare inadmisibilă ingerința pe care încearcă să o facă în justiție, dând sfaturi procurorilor, și celor de la DNA, și celor care acum se ocupă de ancheta de la «Sfântul Pantelimon». Pur și simplu le spune ce să facă. Eu mă mir cum de încă nu s-a sesizat CSM, pentru că un politician încearcă să influențeze o anchetă”, a mai spus Adrian Cozma.
Toate declarațiile făcute de Adrian Cozma, în videoul de mai jos: