PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

O tânără din Satu Mare a scăpat de dosar penal după ce a fost prinsă cu cocaină la Urgențe

O tânără din Satu Mare a scăpat de un dosar penal după ce a fost surprinsă la Urgențe cu droguri de mare risc. Potrivit raportului întocmit de DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare, în momentul internării, tânăra a predat polițiștilor două plicuri cu o substanță albă, identificate ulterior drept cocaină, având o greutate totală de 1,8 grame.

Ancheta a fost declanșată imediat de către autorități, iar raportul de constatare tehnico-științifică a confirmat că substanța predată de tânără era cocaină, inclusă în categoria drogurilor de mare risc. În urma investigațiilor, aceasta a refuzat să facă declarații în fața autorităților, invocând dreptul la tăcere. Totuși, ea și-a exprimat acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, gest care a influențat decizia procurorilor de a nu continua urmărirea penală.

Procurorii DIICOT au concluzionat că infracțiunea săvârșită de tânără nu prezintă necesitatea pornirii un proces penal. Potrivit legii, infracțiunea de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu este pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 2 ani, însă legea permite renunțarea la urmărirea penală atunci când nu există un interes public major și când circumstanțele faptei nu sunt de o gravitate deosebită.

Judecătorul de cameră preliminară a confirmat legalitatea și temeinicia deciziei de renunțare la urmărirea penală. În hotărârea sa, judecătorul a arătat că fapta tinerei nu a avut urmări grave, nu a implicat un mod de operare complex și nu a avut un impact semnificativ asupra sănătății publice. În plus, aceasta nu are antecedente penale și s-a arătat dispusă să își asume responsabilitatea prin muncă în folosul comunității.

Judecătorul a decis confiscarea drogurilor și predarea acestora către autoritățile competente pentru distrugere. În final, instanța a dispus ca toate cheltuielile judiciare să fie suportate de stat, fără a atrage alte sancțiuni asupra suspectei.

Exit mobile version