Primăria Municipiului Satu Mare a anunțat începerea pregătirilor pentru Târgul de Crăciun din acest an, care va avea loc între 29 noiembrie 2024 și 3 ianuarie 2025, în Piața 25 Octombrie.
Evenimentul va găzdui 30 de căsuțe unde producătorii și comercianții locali vor oferi bunătăți tradiționale, dulciuri, specialități, suveniruri și articole specifice sărbătorilor de iarnă. Meșterii populari și artizanii sunt, de asemenea, invitați să participe.
Cei interesați să-și expună produsele la târg trebuie să se înscrie online până la 30 octombrie 2024, ora 20:00, prin completarea unui formular disponibil pe platforma InfoSM. Răspunsurile vor fi trimise comercianților pe e-mail până pe 8 noiembrie 2024.
„Începem pregătirile pentru Târgul de Crăciun de la Satu Mare care va avea loc în perioada 29 noiembrie 2024 – 3 ianuarie 2025! 30 de căsuțe ale producătorilor și comercianților de bunătăți tradiționale, dulciuri sau alte specialități, meșteri populari, artizani de suveniruri și articole specifice sărbătorilor de iarnă vor fi amplasate în Piața 25 Octombrie. Pentru crearea unei atmosfere specifice sărbătorilor de iarnă, invităm producătorii și comercianții să se înscrie la Târgul de Crăciun 2024. Depunerea cererilor se face doar online, prin completarea acestui formular, până la data de 30 octombrie 2024, ora 20.00: https://infosm.ro/i/FormularTargdeCraciun2024 Solicitările vor fi prelucrate până în 8 noiembrie 2024, iar comercianții vor primi răspunsurile pe e-mail”, este mesajul transmis de Primăria municipiului Satu Mare.