Un teribil accident rutier a avut loc în localitatea Pocola din județul Bihor în urma căruia două persoane și-au pierdut viața. Patru autoturisme au fost implicate în accident, potrivit polițiștilor.
Apelul la 112 a fost înregistrat în jurul orei 07.20, iar pentru pentru salvarea victimelor au fost mobilizate două echipaje de pompieri militari din cadrul Secției Beiuș, cu o autospecială cu modul de descarcerare și cu ambulanța SMURD a subunității, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.