Deputatul Adrian Cozma, a transmis un mesaj cetățenilor din Republica Moldova care duminică se vor prezenta la urne pentru a-și alege președintele și pentru un referendum privind aderarea la Uniunea Europeană. ,,Viitorul Republicii Moldova este alături de România în Uniunea Europeană”, transmite Cozma.
Redăm, mai jos, mesajul transmis de Adrian Cozma:
,,Viitorul Republicii Moldova este alături de România în Uniunea Europeană. Am toată încrederea că duminică cetățenii Republicii Moldova vor spune un ,,da” hotărât pentru parcursul european al pământului românesc dintre Prut și Nistru și o vor reconfirma în funcție pe Maia Sandu.
Românii și România vor rămâne alături de frații noștri de peste Prut. Îi îndemn pe cetățenii moldoveni, oriunde s-ar afla ei, să vină la vot în număr cât mai mare și să aleagă calea europeană, democrația și prosperitatea pentru țara lor”, a transmis Adrian Cozma.