În cursul acestei zile, Adrian Farcău a depus jurământul pentru un nou mandat ca primar al orașului Tășnad, alături de noul consiliu local. La începutul celui de-al doilea mandat, Adrian Farcău și-a reafirmat angajamentul de a continua dezvoltarea orașului.
La ceremonia de investire au fost prezenți: Mircea Govor – președintele PSD Satu Mare și vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Ioan Tibil – prefectul județului Satu Mare, Cătălin Filip – vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Ioan Oneț – prim-vicepreședintele PSD Satu Mare, Adrian Micle – președinte PSD mun. Satu Mare, Oliviu Buzgău, Cristian Dăscălescu – consilieri județeni, Cristina Tămășan-Ilieș. – viceprimarul mun. Satu Mare, Ciprian Ardelean – vicepreședinte PSD Satu Mare, Raul Băbțan – prim-vicepreședinte PSD mun. Satu Mare, Roxana Petca – vicepreședinte PSD mun. Satu Mare, Bianca Șorian – președinte TSD Satu Mare, Claudiu Tămășan – secretar executiv TSD Satu Mare și Sorin Stănean – președinte TSD mun. Satu Mare.
„În doar câțiva ani, prin proiecte concrete și rezultate vizibile, domnul primar a demonstrat că Tășnadul poate progresa prin muncă și viziune. Noul consiliu local și echipa primarului vor lucra împreună, cu implicare și deschidere, pentru a aduce soluții reale nevoilor comunității și pentru a transforma planurile de dezvoltare în realitate. Avem încredere că, prin colaborare și perseverență, orașul Tășnad va continua să crească, oferindu-le locuitorilor săi condiții mai bune, oportunități noi și un mediu prietenos. Felicitări domnului primar Adrian Farcău și noului consiliu local! Mult succes și putere de muncă în mandatul 2024-2028”, este mesajul transmis de PSD Satu Mare.