PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO/VIDEO. O rețea uriașă de traficanți opera și în județul Satu Mare. Zeci de percheziții și arestări

La data de 17.10.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea împreună cu ofiţeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea au efectuat un număr de 41 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Bihor, Satu Mare, Vâlcea, Gorj, Iaşi şi a municipiului Bucureşti, într-o cauză vizând destructurarea a 4 grupuri infracționale organizate, specializate în săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, fără drept și  scoaterea din ţară de droguri de risc, fără drept.

Simultan cu acţiunea DIICOT-Serviciul Teritorial Oradea, în baza unui acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă încheiat cu sprijinul EUROJUST şi EUROPOL, între autorităţile judiciare din România (DIICOT), Estonia, Serbia şi Finlanda, pe teritoriile ultimelor două state, au fost efectuate mai multe  percheziţii domiciliare, pentru indentificarea tuturor membrilor grupării şi destructurarea întregii reţele (surse, organizatori, transportatori şi distribuitori).

În fapt, s-a reţinut că, în perioada 2023-2024, membrii grupurilor infracţionale au achiziţionat, transportat  şi depozitat pe teritoriul României, comprimate de ksalol, rivotril şi bensedin, medicamente  supuse controlului medical, care se administrează cu titlu de tratament, numai în baza unei prescripţii medicale.

Acestea au în compoziție, ca substanțe active, alprazolam , clonazepam și diazepam care fac parte din categoria drogurilor de risc.   Comprimatele erau reambalate, în vederea unei mai bune disimulări şi transportate pe cale rutieră în Finlanda și Norvegia, unde erau comercializate la nivel stradal şi en-gros de către propriile rețele de distribuitori, obţinându-se astfel venituri considerabile.

Din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că, respectivele comprimate proveneau de la o fabrică de produse farmaceutice din Belgrad  și erau comercializate către societăți cu obiect de activitate în domeniul farmaceutic, deținătoare de licențe în acest sens.

Ulterior,  erau vândute altor  societăți subcontractate din Serbia, unele dintre acestea fiind controlate de către rețele de criminalitate organizată, care, prin diferite modalități, le-au deturnat circuitul legal, pentru a le comercializa pe piața neagră sau către alte grupări infracționale din Serbia, România sau state din Europa de Nord.

S-a mai  reţinut și faptul că, grupurile infracţionale care au acţionat pe teritoriul României, au achiziţionat comprimatele cu prețuri cuprinse între 4-5 lei/blister, fiecare  conținând 15 comprimate iar, ulterior, le-au comercializat pe teritoriul Finlandei, Suediei şi Norvegiei, cu prețuri cuprinse între 1-2 Euro, în funcție de cantitatea tranzacționată, rezultând un profit de cel puțin 15 ori mai mare decât  suma investită.
În urma percheziţiilor domiciliare efectuate pe teritoriul României, au fost identificate şi ridicate sumele de 131.135 euro, 168.150 lei, 3 kilograme de aur şi s-a instituit sechestru asigurator, în vederea confiscării, asupra a 2 imobile, 2 terenuri şi 6 autoturisme.

La data de 18.10.2024 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au solicitat Tribunalului Bihor arestarea preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, a unui număr de 20 de inculpaţi, dintre care 11 se sustrag urmăririi penale.
În urma percheziţiilor domiciliare efectuate pe teritoriul Serbiei şi Finlandei, au fost identificate şi ridicate importante sume de bani, 215.000 de comprimate Rivotril si Ksalol şi au fost luate măsuri preventive faţă de 13 persoane.

În perioada martie 2023-octombrie 2024, ca rezultat al activităţilor comune efectuate atât de către autorităţile judiciare din România, Finlanda, Estonia şi Serbia, au fost arestate preventiv 47 de persoane, cetăţeni români, sârbi şi finlandezi şi indisponibilizate peste 6.500.000 comprimate de ksalol şi ritrovil, cu o valoare de piaţă de aproximativ 12.500.000 euro.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Direcţiei de combatere a criminalităţii organizate, Brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Craiova, Pitesti, Bucureşti, Iaşi, Serviciilor de combatere a criminalităţii organizate Gorj, Vâlcea, Olt, Inspectoratul de poliţie judeţean Bihor, Inspectoratul general al poliţiei de frontieră şi Inspectoratul general al jandarmeriei române, prin structurile teritoriale.

Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate  beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală precum și de prezumția de nevinovăție.


Sursa: Comunicat de presă DIICOT

Exit mobile version