PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO. Ora magică! Prima mamă care și-a ținut noul-născut pe piept, la Spitalul Județean Satu Mare

Astăzi, la Maternitatea Spitalului Județean de Urgență Satu Mare a avut loc prima „Ora Magică”, marcând un moment important pentru spital. O mamă, în vârstă de 40 de ani, aflată la prima naștere, a avut parte de această experiență emoționantă, chiar după ce a născut prin cezariană. După intervenție, ea a petrecut o oră alături de nou-născut, având copilul pe piept, într-un contact piele-piele supravegheat de specialiști.

„Ora Magică” a fost introdusă ca parte a unui program susținut de echipa ProMAMA, formată din Sorana Mureșan și Andreea Manea, consultanți în alăptare certificați IBCLC. Programul este deja implementat în alte șapte maternități din țară și este menit să aducă o schimbare în abordarea nașterii, punând accent pe conexiunea emoțională dintre mamă și copil.

Viorica Varodi, șefa secției de Obstetrică-Ginecologie, a subliniat că „Ora Magică” este ușor de implementat, cu condiția ca personalul medical să fie bine instruit în beneficiile și tehnica acesteia.

“Este o procedurã care nu este foarte greu de implementat. Important este sã cunoascã personalul medical beneficiile, implicațiile și tehnica. Împreunã cu secția nou nãscuți noi vom face o procedurã, un protocol clar cum trebuie efectuat și 100% se va implementa în Satu Mare. Am vãzut și am simțit cã pacientele din ziua de azi pun mai mult accent pe sentimente, pe emoții, ceea ce este un lucru foarte bun și atunci mi-am dat seama cã evoluãm spre partea emoționalã. Trebuie sã facem ceva în acest sens. Nu putem sã facem o naștere un procedeu tehnic pur, trebuie sã schimbãm, sã facem și un lucru emoțional”, a spus Viorica Varodi, șefa de secție Obstetrică-Ginecologie din Satu Mare.

Această primă experiență de „Ora Magică” reprezintă un nou capitol pentru Spitalul Județean Satu Mare, care își propune să ofere o îngrijire maternă modernă, axată pe bunăstarea emoțională și sănătatea atât a mamei, cât și a nou-născutului.

„Ora Magică”, este menită să întărească legătura emoțională dintre mamă și copil și să ofere numeroase beneficii pentru sănătatea acestora. Contactul piele-piele contribuie la reglarea temperaturii nou-născutului, facilitează inițierea alăptării și are un impact pozitiv asupra dezvoltării emoționale și fizice a bebelușului.

@portalsm

FOTO. Ora magică! Prima mamă care și-a ținut noul-născut pe piept, la Spitalul Județean Satu Mare

♬ sunet original – portalsm – portalsm

Citește și:

Exit mobile version