Candidații UDMR Satu Mare și-au depus candidaturile pentru Parlamentul României, în această dimineață, la sediul Biroului Electoral.
Turos Lorand este singurul candidat pentru Senat, iar Magyar Lorand deschide lista la Camera Deputaților, urmat de Nagy Szabolcs și Zoltán Kallos.
Kereskenyi Gabor a apreciat munca din ultimii patru ani a echipei UDMR în ceea ce privește proiectele de dezvoltare ale municipiului și județului Satu Mare.
„Până acum, am avut o echipă bună care a ajutat la proiectele de dezvoltare ale municipiului, respectiv județului Satu Mare. Haideți să ne uităm, înafară de parlamentarii UDMR, cam cine a reprezentat județul Satu Mare în ultimii patru ani, de la stânga la dreapta. Unul s-a remarcat doar printr-un discurs suburban, celălalt un fel de patriot comandat de pe Temu, de care am putea să râdem, dar nu este de râs faptul că, dacă nu ar fi activat acest domn împotriva intereselor locuitorilor municipiului Satu Mare, de cel puțin șase luni puteam traversa podul peste râul Someș și de aproape un an fi avut parcare subterană în buricul municipiului Satu Mare. Și au mai fost încă doi parlamentari despre nici de bine, nici de rău nu pot să vorbesc pentru că nici nu ne-au încurcat, nici nu ne-au ajutat. Am speranța că acest lucru se va schimba”, a declarat Kereskenyi Gabor.
Pataki Csaba a precizat faptul că UDMR Satu Mare pornește cu o echipă tânără, dar cu experiență și rezultate foarte bune.
„UDMR Satu Mare pornește cu o echipă tânără, dinamică, dar cu experiență. O echipă unită care cuprinde mai multe segmente ale societății. Am optat pentru echipa câștigătoare de acum patru ani și la fel cum am obținut rezultate deosebit de bune în luna iunie, sperăm că și în luna decembrie o să demonstrăm că avem continuitate și cetățenii apreciază nu doar munca autorităților locale, ci și munca acestui grup parlamentar care a fost cel mai puternic și cel mai stabil din Parlamentul României, dacă ne uităm la toate formațiunile politice care au participat acum patru ani”, a precizat Pataki Csaba.