PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Un sătmărean și-a prins soția cu amantul: L-a bătut, apoi a incendiat casa

pompierii

Un sătmărean și-a prins soția cu amantul. Un bărbat din Satu Mare a ajuns în fața instanței după ce și-a surprins soția împreună cu amantul și a reacționat violent. Incidentul a avut loc în într-o localitate de lângă Carei, în luna septembrie, iar marţi, 8 octombrie, s-a ales cu un ordin de protecţie. 

Totaul a început în momentul în care sătmăreanul s-a întors de la muncă din străinătate și a aflat că soția sa întreținea o relație extraconjugală. El a încercat să gestioneze situația, cerându-i soției să se mute împreună cu cei doi copii la casa părinților săi, întrucât locuința în care stăteau era a familiei lui. Totuși, soția a refuzat această sugestie, continuând să locuiască alături de amantul său.

Cu aproximativ trei săptămâni înainte de izbucnirea conflictului, el i-a surprins pe soția sa și pe amantul ei în timp ce se aflau împreună în casă. Scenele tensionate au culminat într-un moment de furie necontrolată, în care bărbatul, orbit de gelozie, a decis să incendieze o parte din proprietate. Acesta a dat foc unor haine aflate în bucătăria de vară, provocând distrugerea acoperișului anexei pe o suprafață de 60 de metri pătrați.

Într-un alt episod, soţul l-a atacat pe amantul soției, încercând să-l lovească cu o sapă. Victima a reușit să se apere, iar intervenția fiului cel mare al sătmăreanului a pus capăt conflictului fizic.

Ajuns în fața instanței, sătmăreanul înşelat a recunoscut că și-a pierdut cumpătul și a acționat sub influența geloziei și a disperării cauzate de relația soției sale. Instanţa a emis un ordin de protecţie prin care îl obligă ca pe o durată de 12 luni să păstreze o distanță de minimum de 100 metri faţă de amantul soţiei.

Exit mobile version