PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Cum explică PNL eșecul de la prezidențiale. Cozma: „Primul mandat al lui Iohannis ne-a ajutat, al doilea ne-a îngropat”

Președintele PNL Satu Mare, deputatul Adrian Cozma, a explicat, luni dimineața, eșecul liderului liberal Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale de duminică, informează antena3.ro.

„Antreprenorii din România ne-au taxat. A fost momentul când s-au dat acele ordonanțe de urgență care au afectat mediu privat. Și dumneavoastră le știți pentru că le-am discutat de mult. Are șanse Partidul Național Liberal (n.r. la alegerile parlamentare), pentru că PNL încă în astăzi are oameni credibili de dreapta, oameni care pot să prezinte credibilitate și din punctul ăsta de vedere nu avem vreo problemă. Deci, sunt convins că Partidul Național Liberal trebuie să obțină un scor bun, dincolo de scorul care a fost obținut (n.r. la alegerile prezidențiale).

Votul a fost așa cum l-am văzut fiecare, pe persoană, și probabil lipirea de PSD ne-a costat. Și cei care au stat lipiți de PSD și ne-au dus în această situație, ăsta e rezultatul. Până alegeri. Va fi o consultare. Eu nu spun cine trebuie să plece, dar cred că trebuie urgent să ne revenim, pentru că Partidul Național Liberal trebuie să fie principalul partid de dreapta și principalul partid în care antreprenorii, oamenii de bine și oamenii de bună credință din România trebuie să-și găsească sprijin. Eu voi vorbi cu colegii mei și ne vom consulta pentru că pe toți ne interesează alegerile parlamentare care au loc duminică.

Legat de celelalte aspecte, de ce suntem în această situație: Da, trebuie să recunoaștem, primul mandat al domnului președinte Klaus Iohannis a fost pentru noi un lucru care ne-a ajutat. Al doilea ne-a îngropat”, a spus Adrian Cozma.

Exit mobile version