,,Cel mai potrivit președinte pentru România, în aceste vremuri, este Nicolae Ciucă”, transmite echipa Partidului Național Liberal Satu Mare. În cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc miercuri, 20 noiembrie, liberalii au făcut un apel la toți sătmărenii și i-au îndemnat să iasă în număr mare la vot. ,,Începem duminică o a doua mare bătălie politică de anul acesta, importantă pentru PNL și pentru țară. Acum, este vorba despre o altă dimensiune, nu doar despre județul nostru, ci despre alegerea președintelui României”, transmit liberalii sătmăreni.
Redăm, mai jos, mesajul transmis de PNL Satu Mare:
,,Primele cuvinte care îmi vin în minte sunt cele pe care le-am folosit în campania anterioară, “Uniți suntem puternici, împreună câștigăm”. Acesta este motivul pentru care mă aflu astăzi în fața dumneavoastră împreună cu colegii mei. Conferința noastră de presă este o declarație politică a PNL Satu Mare, în care noi ne afirmăm dorința de a lupta și de a reuși să câștigăm un scor foarte bun pentru candidatul nostru la președinție, Nicolae Ciucă.
Satu Mare nu seamănă cu nicio alta regiune din România, suntem pe granița, la câțiva kilometri de un război care nu știm la ce nivel o să ajungă. Noi, prin conferința aceasta de presă, vrem să-i anunțăm pe toți sătmărenii că cel mai potrivit președinte pentru România, în aceste vremuri, este Nicolae Ciucă. Și am să vă spun și de ce: pentru că aici, în Satu Mare, “România”, “pământ românesc” si “identitate națională” înseamnă mult mai mult decât în alte părți ale țării.
PNL reprezintă azi, în Satu Mare, credința în patria noastră, credința în Dumnezeu, familie și valorile tradiționale. Iată de ce facem un apel către toți sătmărenii să iasă în număr mare la vot. Pentru ca aceste valori pe care le-am amintit mai devreme să nu ni le ia nimeni. Cred ca și colegii mei sunt de acord că votul pentru Nicolae Ciucă, duminică, înseamnă o garanție că păstrăm această Românie pentru români.
Nu mai e vorba duminică de a alege un partid, e vorba de a alege un partid capabil să conducă România în aceste vremuri tulburi, nu un partid care s-o tâlhărească. Astăzi, împreună cu colegii mei, nu am să vorbesc despre ceilalți competitori, însă facem un apel deschis către toți sătmărenii indiferent de etnie, să încercăm, în măsura în care cred în valorile de dreapta și principiile pe care le-am expus mai devreme, să vină și să voteze cu Nicolae Ciucă.
Doar cu el avem garanția că vom rămâne aici, pe pământurile noastre”.
Comandat de Partidul Național Liberal – PNL Organizația Satu Mare
Executat de Media Marketing Satu Mare SRL
Cod mandatar financiar – 11240002