Sătmărean, al doilea pacient din România care a beneficiat de transplant de os femural
Simion Ioana
Transplant de os femural la spitalul Pelican din Oradea. Este a doua astfel de intervenție ce are loc în județul vecin, dar și în România, iar acum pacientul a fost un tânăr frizer din municipiul Satu Mare. El a fost operat cu succes și a început deja recuperarea.
Un tânăr din Satu Mare, pe nume Ervin Jako, a apelat la Spitalul Pelican din Oradea, unde o echipă chirurgicală coordonată de dr. Adyb-Adrian Khal a realizat cea de-a doua intervenție de transplant de os femural din România, după o premieră națională efectuată vara aceasta. Dr. Khal, specialist în tumori osoase format în Franța, a folosit o grefă masivă de femur, de aproximativ 28,5 cm, adusă din Banca de Țesut Osos din Franța. În prima parte a intervenţiei a avut loc rezecţia în care s-a înlăturat porţiunea de os bolnav, apoi a avut loc reconstrucţia osoasă (cu „sculptura” alogrefei pentru gazdă) şi în final, reconstrucţia părţilor moi. Operația a durat opt ore și s-a încheiat cu succes, iar pacientul a început deja procesul de recuperare.
Ervin Jako dorește să transmită prin intermediul PortalSM aprecierea pe care o are atât față de echipa care a coordonat echipa, dar și față de întregul personal medical al spitalului, care a avut o atitudine impecabilă și plină de devotament.
Dr. Adyb-Adrian Khal, născut în Oradea, cu tată sirian creștin, și-a început studiile la Colegiul „Emanuil Gojdu” și apoi la Universitatea de Medicină din Cluj-Napoca, continuând cu specializări în Franța și Italia. Este expert în ortopedie oncologică și chirurgie ortopedică-traumatologică, iar în prezent activează ca referent național pentru tumori osoase în sudul Franței. De cinci luni, profesează și la Spitalul Pelican din Oradea, contribuind la îmbunătățirea accesului la proceduri medicale avansate pentru pacienții din vestul României.