Președintele Partidului Național Liberal Satu Mare și deschizător de listă la Camera Deputaților, Adrian Cozma, a prezentat, joi, 7 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă, programul de guvernare al PNL care cuprinde mai multe puncte cheie privind creșterea calității serviciilor medicale. ,,În cadrul acestui program, pacientul este pus în prim plan”, spune Adrian Cozma, care a vorbit și despre planurile pe care le are privind sistemul de sănătate din județul Satu Mare.
,,În cadrul programului de guvernare al PNL, performanța sistemului de sănătate reprezintă una dintre principalele noastre priorități. În cadrul acestui program pacientul este pus în prim plan, sens în care pe lângă investițiile în infrastructura medicală, în echipamente și tehnologii, în pregătirea și performanța corpului medical, avem nevoie să creștem nivelul de accesibilitate al cetățeanului la serviciile medicale, să scoatem județul Satu Mare de pe ultim loc la speranța de viață din România”, a declarat Adrian Cozma.
Deputatul a spus că programul PNL vizează construirea a mai multe spitale în țară, dar și în Satu Mare.
,,Reluarea proiectului în valoare de 22 milioane euro de construire a unui nou corp de clădire la Spitalul Județean Satu Mare, proiect eșuat de către administrația UDMR – Govor. Organizația PNL Satu Mare și parlamentarii acesteia vor susține asigurarea finanțării acestuia prin Programul Operațional Sănătate. Acest program vizează construirea a trei spitale regionale si a șapte spitale de altă natură. Dat fiind faptul că proiectul inițial a parcurs o serie de etape putem spune că suntem mai avansați decât alte județe. În acest moment noi trebuie să ne coordonăm eforturile cu administrația județeană pentru a face documentațiile, a actualiza indicatorii economici și financiari. Consilierii județeni ai PNL și parlamentarii săi vor lucra și vor sprijinii cu toate mijloacele legale acest proiect. Pentru acest lucru avem nevoie de un management onest și profesionist la Spitalul Județean Satu Mare”, a mai spus Cozma.
El a vorbit și despre conducerea Spitalului Județean și a adresat o invitație către ,,toți medicii profesioniști și cu o bună reputație”.
,,Iată că am ajuns la un alt subiect important, concursul pentru ocuparea postului de manager la Spital, funcție girată de 20 de ani de coaliția UDMR-Govor, care a fost lansat în urmă cu două zile. Pe această cale invit toți medicii profesioniști și cu o bună reputație să se implice și să participe la acest concurs. Îi asigur pe sătmăreni că vom face toate demersurile legale pentru ca acest concurs să fie transparent și să alegem oamenii cei mai muncitori și onești. Administrația UDMR-Govor are o practică păguboasă pentru sănătatea sătmăreană, aceea de ași promova oameni incompetenți în funcțiile cheie din sănătate. UDMR a numit un manager care nu avea studiile necesare, Govor a numit un director medical care și-a făcut rezidențiatul la Consiliul Județean și mai puțin în spital și uitați unde am ajuns. Avem un spital de care fuge toată lumea, inclusiv reprezentanții UDMR”, a transmis Adrian Cozma.
Deputatul a lansat săgeți către cei de la UDMR, despre care a spus că nu au avut încredere în spitalul din Satu Mare.
,,Eu, spre deosebire de contracandidații mei am avut și am încredere în acest spital deși această încredere a fost dureroasă. Majoritatea liderilor UDMR, contracandidați ai mei, evită spitalul județean Satu Mare dar se folosesc de el ca să obțină voturi. Soțiile lor sau cel puțin una dintre ele a fost dusă să nască în străinătate. Vă rog să-i întrebați pe Pataki, Kereskenyi, Turos, Nagy, Altfatter, Magyar și alții.
Eu, în calitate de parlamentar am făcut demersuri pentru a asigura finanțare pentru echipamente moderne la acest spital, dar ceilalți ce au făcut, au cerut funcții bine plătite pentru apropiații lor, de la asistente până la personal administrativ. Eu critic și voi critica în permanență bătaia de joc la adresa cetățeanului dar atunci când este de muncă vă puteți baza pe mine și știți asta”, a conchis Adrian Cozma, care a mai punctat câteva dintre temele pe care PNL le susține și anume:
- dezvoltarea dispensarelor medicale din comune și orașe pentru facilitarea accesului persoanelor vârstnice din mediul rural;
- alocarea de resurse în funcție de necesități;
- prioritizarea unor investiții către acele domenii sau specializări unde județul Satu Mare este deficitar;
- armonizarea relației pacient – cadru medical prin cursuri de formare și perfecționare.
La conferința de presă au mai participat Romeo Pop, locul întâi pe lista PNL Satu Mare la Senatul României și Ciprian Costea, locul doi pe listă la Camera Deputaților.