PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Meșter din Satu Mare bătut de client. Nu și-a terminat lucrarea la casă

Meșter din Satu Mare, bătut de client. Un bărbat din județul Satu Mare a fost bătut de un alt bărbat căruia acesta i-a realizat lucrări de construcție. Nemulțumit de rezultat și de faptul că acesta nu și-a terminat lucrarea, bărbatul a decis să își facă dreptate cu pumnul, iar, săptămâna trecută, a fost trimis în judecată pentru fapta sa.

Coonflictul a avut loc pe fondul unor neînțelegeri contractuale, și s-a desfășurat în parcarea unui magazin din Viile Satu Mare. În urma unei altercații verbale, clientul l-a lovit pe meșter cu pumnul în zona feței, provocându-i leziuni care au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale. Incidentul a fost parțial observat de martori, iar certificatul medico-legal a confirmat leziunile.

Conform declarației constructorului, agresiunea a fost motivată de nemulțumirile clientului legate de finalizarea unor lucrări de construcție contractate anterior. În apărarea sa, agresorul a susținut că victima s-ar fi rănit în urma unei căzături.

Raportul de expertiză medico-legală a stabilit că leziunile sunt compatibile cu lovirea activă cu un corp dur, infirmând în mare parte apărarea agresorului, care a afirmat că victima s-a rănit accidental.

Incidentul a avut loc în 2023, iar, în această săptămână, agresorul a fost trimis în judecată, urmând să își afle pedeapsa.

Foto cu scop ilustrativ

Exit mobile version