PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Mircea Govor, desemnat în funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru Buget, Finanțe și Bănci din Camera Deputaților

Mircea Govor a fost desemnat în funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru Buget, Finanțe și Bănci din Camera Deputaților: ,,Această responsabilitate mă onorează”, spune președintele PSD Satu Mare.

Redăm, mai jos, mesajul transmis de Mircea Govor:

,,Începând de astăzi, am onoarea de a ocupa funcția de 𝐯𝐢𝐜𝐞𝐩𝐫𝐞ș𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭e 𝐚𝐥 𝐂𝐨𝐦𝐢𝐬𝐢𝐞𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐁𝐮𝐠𝐞𝐭, 𝐅𝐢𝐧𝐚𝐧ț𝐞 ș𝐢 𝐁ă𝐧𝐜𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐂𝐚𝐦𝐞𝐫𝐚 𝐃𝐞𝐩𝐮𝐭𝐚ț𝐢𝐥𝐨𝐫. Această responsabilitate, acordată de colegii mei din cadrul grupului parlamentar 𝐏𝐒𝐃, mă onorează și îmi reafirmă angajamentul de a lucra pentru binele tuturor românilor.

Totodată, voi activa ca 𝐦𝐞𝐦𝐛𝐫𝐮 𝐚𝐥 𝐂𝐨𝐦𝐢𝐬𝐢𝐞𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐀𝐠𝐫𝐢𝐜𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫ă, 𝐒𝐢𝐥𝐯𝐢𝐜𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫ă ș𝐢 𝐈𝐧𝐝𝐮𝐬𝐭𝐫𝐢𝐞 𝐀𝐥𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫ă. Mă voi implica activ pentru a susține fermierii, a dezvolta sectorul agricol și a promova un mediu rural sustenabil.

𝐌ă 𝐚𝐧𝐠𝐚𝐣𝐞𝐳 𝐬ă 𝐩𝐮𝐧 î𝐧𝐭𝐨𝐭𝐝𝐞𝐚𝐮𝐧𝐚 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐞𝐬𝐮𝐥 𝐜𝐞𝐭ăț𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐩𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐮𝐥 𝐥𝐨𝐜. Voi lucra cu profesionalism, dedicare și transparență, astfel încât deciziile pe care le luăm în Parlament să contribuie la prosperitatea României și la bunăstarea fiecărui român”.

Exit mobile version