PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Un consilier de la Garda Forestieră a luat mită cazare la hotel de la un pădurar din Satu Mare. Ambii au fost condamnați

Un consilier de la Garda Forestieră a luat mită cazare la hotel de la un pădurar din Satu Mare. Ambii s-au ales cu condamnări, informează bihorjust.ro.

Curtea de Apel Oradea a respins ieri apelul celor doi după ce Tribunalul Satu Mare i-a condamnat în 4 iunie 2024 fără acord de recunoaștere. Sentință e definitiva. Atunci, Tribunalul Satu Mare a hotărât: ,,Condamnă inculpatul M.A.N. la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere; Condamnă inculpatul D.C.A.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere”.

În 2022, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților: M.A.N., consilier superior în cadrul Gărzii Forestiere Ploiești, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită, D.C.A.C. pădurar în cadrul Ocolului Silvic Asociația „Salcâmul” Ciumești, județul Satu Mare, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de dare de mită”.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În perioada martie – aprilie 2022, inculpatul D.C.A.C., în calitatea menționată mai sus, ar fi promis și ar fi remis inculpatului M.A.N. foloase necuvenite constând în achitarea unor servicii de cazare la o unitate hotelieră, în valoare de 2.250 lei.

Foloasele respective ar fi fost primite de inculpatul M.A.N., în contextul efectuării unui control (solicitat de o unitate de Parchet) la Ocolul Silvic Asociația „Salcâmul” Ciumești, în legătură cu îndeplinirea unui act (verificările impuse în cadrul controlului) care intra în îndatoririle sale de serviciu.

Exit mobile version