A vândut 1 kg de cannabis unui poliţist sub acoperire și scapă de închisoare, primind o condamnare cu suspendare. Un bărbat din județul Timiș, prins în flagrant în timp ce vindea aproape un kilogram de cannabis unui colaborator sub acoperire al poliției Satu Mare, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. Sentința a fost dată miercuri, 5 februarie, de Tribunalul Satu Mare, după ce inculpatul a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DIICOT.
Potrivit informaţiilor PortalSM, în luna decembrie 2024, bărbatul a vândut drogurile, (993,8 grame cannabis) ambalate în două pungi din material plastic transparent de mari dimensiuni, într-o parcare din apropierea unui ștrand din municipiul Satu Mare, în schimbul sumei de 22.000 de lei, unui poliţist sub acoperire. Tranzacția a fost organizată sub supravegherea autorităților, iar inculpatul a fost reținut imediat după predarea banilor.
Deși legea prevede pedepse între 3 și 10 ani pentru trafic de droguri de risc, instanța a decis suspendarea executării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere de patru ani. În această perioadă, bărbatul trebuie să respecte mai multe obligații, inclusiv să presteze 80 de zile de muncă în folosul comunității și să participe la un program de reintegrare socială.
Decizia tribunalului a fost motivată de faptul că inculpatul și-a recunoscut faptele, a colaborat cu anchetatorii și s-a angajat să nu mai comită astfel de infracțiuni. Totodată, instanța a dispus confiscarea drogurilor și a unui telefon folosit în tranzacție, iar inculpatul a fost obligat să plătească cheltuieli judiciare de 6.000 de lei.
Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.