PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Doi medici din Satu Mare au salvat viața unui pasager, la 10.000 metri altitudine!

Doi medici din Satu Mare au salvat viața unui pasager, la 10.000 metri altitudine! Aflându-se într-un zbor către Cuba, la 10.000 de metri altitudine, Dr. Pfau Iulian și Dr. Dalos Ramona, au intervenit prompt pentru a salva viața unui pasager aflat în dificultate.

Potrivit informaţiilor PortalSM, incidentul a avut loc în timpul unui zbor deasupra oceanului, când un pasager de origine turcă a suferit o căzătură gravă, soldată cu o contuzie la nivelul feței, epistaxis sever și fractură de piramidă nazală. Sângerarea masivă a făcut ca situația să fie critică, iar o aterizare de urgență era imposibilă în mijlocul oceanului.

Cei doi medici au acordat primul ajutor cu resursele disponibile la bordul aeronavei, reușind să stabilizeze pacientul și să îi oprească hemoragia. Datorită intervenției lor prompte și profesioniste, pasagerul a fost menținut într-o stare stabilă până la aterizarea avionului.

Acest gest eroic demonstrează încă o dată importanța profesioniștilor din domeniul medical, care, indiferent de loc și moment, sunt mereu pregătiți să salveze vieți!

Felicitări medicilor!

Exit mobile version