Un sătmărean a fost numit în funcția de președinte al Comisiei pentru Protecția Mării Negre împotriva Poluării. Este vorba de Cristian Valer Beșeni, secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor: ,,Pe fondul dezastrului ecologic de la Marea Neagră, produs de scufundarea, în 15 decembrie 2024, a două petroliere rusești în strâmtoarea Kerci, după o furtună puternică în Marea Neagră, săptămâna trecută am fost numit Președintele Comisiei pentru Protecția Mării Negre împotriva Poluării”, a spus acesta.
Redăm, mai jos, mesajul transmis de Cristian Valer Beșeni:
Ieri, 31.01.2025, a avut loc o ședință extraordinară a Comisiei, pentru a clarifica ambiguitățile pe care Rusia încearcă să le mențină cu privire la această situație. Astfel, de peste o lună, în Marea Neagră, mor păsări, delfini și alte viețuitoare marine, deoarece ecosistemul marin a fost contaminat cu substanțele toxice ajunse în apă. În acest context, se impune aplicarea tuturor instrumentelor existente pentru a limita efectele dezastrului ecologic, precum și refacerea ecosistemului, protejarea biodiversității, evitarea riscurilor asupra populației și curățarea plajelor afectate.
Din păcate, se înregistrează o înrăutățire a situației în ceea ce privește petele de combustibil care au ajuns în regiunile Krasnodar și Crimeea, iar mii de animale au murit din cauza poluării cu peste 9000 de tone de M100 (mazut), “un produs specific fostei Uniuni Sovietice”, dintre care 5000 de tone au ajuns în Marea Neagră.
În acest context, Rusia nu încearcă altceva decât minimizarea dezastrului și a refuzat intensificarea dialogului privind gestiunea poluărilor accidentale în Marea Neagră. Singura măsură pe care dorește s-o ia la acest moment este fragmentarea uneia dintre navele care a produs accidentul și trimiterea acestea la reciclat. O nouă dovadă clară că acestui stat nu-i pasă de răul pe care îl produce, indiferent de natura acestuia!
Comisia pentru Protecția Mării Negre împotriva Poluării, numită pe scurt Comisia Mării Negre sau BSC, prin Secretariatul permanent al acesteia, este organismul interguvernamental înființat pentru aplicarea Convenției pentru Protecția Mării Negre împotriva Poluării și are sediul în Istanbul, Turcia
.Convenția privind protecția Mării Negre împotriva poluării a fost semnată la București în aprilie 1992 și ratificată de toate cele șase adunări legislative ale țărilor Mării Negre la începutul anului 1994. Denumită și „Convenția de la București”, ea urmărește: controlul surselor terestre de poluare, aruncarea deșeurilor și acțiuni comune în cazul accidentelor (cum ar fi scurgerile de petrol).
Există 7 grupuri consultative ale BSC, care oferă Comisiei și Secretariatului expertiza și sprijinul de informare în următoarele sectoare:
- a) monitorizarea și evaluarea poluării (PMA);
- b) controlul poluării din surse terestre (LBS);
- c) dezvoltarea de metodologii comune pentru managementul integrat al zonelor costiere (ICZM);
- d) aspectele legate de siguranța mediului în domeniul transportului maritim (ESAS);
- e) conservarea diversității biologice (CBD);
- f) aspectele de mediu ale gestionării pescuitului și a altor resurse marine vii (FOMLR);
- g) schimb de informații și date (IDE).
Sunt onorat de această nominalizare și îmi doresc să reprezint România cu profesionalism și expertiză specifică în cadrul Comisiei, astfel încât să reușim să limităm efectele devastatoare ale unor asemenea incidente asupra apelor teritoriale ale României. Țin să mulțumesc tuturor celor care mi-au acordat încrederea dumnealor pentru îndeplinirea unei sarcini atât de importante! Am convingerea că, împreună cu ceilalți membri, vom reuși să implementăm cele mai bune măsuri de protecție a Mării Negre!