GAL Sud-Vest Satu Mare a derulat cu succes un proiect dedicat îngrijirii la domiciliu a persoanelor vârstnice și a reușit deschiderea centrului social Terezia, care deservește comunele Petrești, Pișcolt, Tiream, Căuaș și a centrului Bernard care deservește comunele Berveni, Căpleni, Ciumești și Urziceni. Peste 80 de seniori, cu vârste între 70 și 95 de ani, au beneficiat de sprijin esențial în viața de zi cu zi, iar 30 de persoane au fost calificate în această meserie rară, dar de o importanță majoră.
În cadrul proiectului, vârstnicii au fost vizitați de două-trei ori pe săptămână, primind nu doar sprijin emoțional, ci și ajutor concret în gospodărie. De la curățenie, gătit, tăiat și aranjat lemne, până la cumpărarea medicamentelor și însoțirea la medic, aceste servicii au fost vitale pentru beneficiari, mulți dintre ei fiind singuri sau având copiii plecați la muncă în alte orașe sau în străinătate care nu îi pot supraveghea de aproape.
O nevoie urgentă de sprijin comunitar
Deși proiectul a demonstrat un impact pozitiv major, finanțarea acestuia s-a încheiat. Seniorii au mare nevoie de aceste servicii în continuare, însă din pensiile mici nu le pot susține singuri, iar costurile sunt prea ridicate pentru a fi acoperite doar de familiile lor. În acest context, apelăm la solidaritatea comunității pentru a continua acest program esențial.
Cum vă puteți implica
GAL Sud-Vest Satu Mare lansează o campanie de strângere de fonduri pentru a asigura continuitatea îngrijirii la domiciliu pentru acești vârstnici.
Modalități de donare:
- Persoanele fizice: – pot dona prin transfer bancar direct în contul asociației
-prin direcționarea a 3,5% din impozitul pe venit completând formularului 230 (online prin acest link sau prin completarea formularului și depunerea lui la ANAF sau sediul asociației noastre);
- Persoanele juridice: – prin semnarea unui contract de sponsorizare și virarea sumei în contul asociaţiei. În acest caz suma sponsorizată se va deduce din impozitul datorat. Practic, 80% din impozit veți achita statului iar 20% din impozit îl virați asociației.
– prin depunerea formularului 177 și semnarea unui contract. Depunerea formularului 177 trebuie făcută până la data depunerii declarației privind impozitul pe profit. Formularul se depune la ANAF iar contractul se păstrează în arhiva societății. După depunerea formularului 177, ANAF va redirectiona 20% din impozitul achitat la stat. (informaţii supliemntare: Toga Gergo – nr. Tel. 0745 787 018).
Banii donaţi vor fi folosiţi exclusiv pentru funcţionarea centrelor sociale.
Dacă tinerețea nu a fost blândă cu acești seniori, haideți să le arătăm că nu sunt abandonați!
Orice sprijin este binevenit și poate face diferența în viața unor oameni care au nevoie de comunitatea din care fac parte.
DONAŢII:
Beneficiar: ASOCIATIA GRUP DE ACŢIUNE LOCALĂ SUD VEST SATU MARE
sediul: Petreşti, str. Principală nr. 1, judeţul Satu Mare
CONT BANCAR: RO49RNCB0222123487670001
Banca Comercială Română, sucursala Carei
SWIFT: RNCBROBUXXX
Menţiune: donaţie Centre sociale