PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Protest la Consiliul Județean Satu Mare: Zeci de oameni din Sânmiclăuș cer reabilitarea drumului

Protest la Consiliul Județean Satu Mare: Zeci de locuitori din Sânmiclăuș şi localităţile învecinate au protestat astăzi la Consiliul Județean Satu Mare, nemulțumiți de starea deplorabilă a drumurilor din zonă. Oamenii cer reparații urgente și asfaltarea drumului de legătură, care le îngreunează zilnic accesul.

Președintele Pataki Csaba i-a invitat pe protestatari la punctul „Diverse” al ședinței, pentru a le asculta nemulțumirile. El a explicat că bugetul alocat pentru reparații și întreținerea drumurilor, inclusiv pe timp de iarnă, este același ca în 2024, iar din 2015 până în prezent, Consiliul Județean a cheltuit peste 4,5 milioane de lei pentru acest tronson.

„S-au efectuat lucrări de întreținere aproape în fiecare an, ba chiar în unele cazuri de mai multe ori pe an. Pe o porțiune s-a turnat asfalt până în extravilanul localității Moftinu Mic, iar până în Sânmiclăuș mai sunt aproximativ 3 kilometri neasfaltați. Oamenii sunt nerăbdători, este dreptul lor. Încă din prima zi de mandat, aloc resursele în funcție de cifre: cât de circulat este un drum și câți cetățeni sunt afectați”, a declarat Pataki Csaba.

Acesta a mai explicat că din bugetul total de 16 milioane de lei, doar întreținerea drumurilor pe timp de iarnă costă 5 milioane de lei, iar o intervenție majoră pe tronsonul de la Călinești Oaș ar necesita 9,5 milioane de lei. În plus, infrastructura județeană trebuie să susțină și traficul greu, ceea ce duce la deteriorarea rapidă a drumurilor.

„Aceste drumuri au fost proiectate pentru trafic ușor, însă acum circulă pe ele camioane de 20, 30, chiar 60 de tone. Din reparații nu putem face o autostradă care să reziste la astfel de greutăți. Soluția este să intervenim etapizat, în limita bugetului. O să fie un progres și în acest an”, a subliniat Pataki Csaba.

Protestatarii susțin că au fost amăgiți de promisiuni electorale, dar realitatea bugetară îi face sceptici în privința rezolvării rapide a problemei. „Cine i-a ademenit le-a promis că primul lucru pe care îl vor face va fi asfaltarea drumului, dar cu resursele actuale nici ei nu s-ar putea ține de promisiune”, a concluzionat președintele Consiliului Județean.

Exit mobile version