În premieră la Satu Mare, sâmbătă 3 mai, a.c., două echipe medicale din Germania împreună cu echipa ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare au prelevat cord și plămâni, informează unitatea.
Donatoarea de 47 de ani a suferit un accident vascular cerebral cu inundare tetraventriculară, cauză a morții cerebrale și condiție care a permis prelevarea de cord, plămâni, ficat și rinichi.
Pentru că nu exista receptor compatibil pentru inimă și plămâni în România, acestea au fost preluate de cele două echipe medicale din Germania, prin Eurotransplant.
Ficatul și rinichii au fost preluați de București și Cluj-Napoca.
“Există oameni aflați pe lungi liste de așteptare, care trăiesc cu gândul că viața lor depinde de un miracol, așteptând în fiecare moment
un organ salvator și o decizie. Adevărații eroi sunt familiile care, în cele mai grele clipe, aleg să ofere altora o nouă șansă la viață”, a transmis Spitalul Judeţean.