Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, și-a exprimat frustrarea față de blocajul în funcționarea sistemului antigrindină implementat în județ, acuzând neînțelegeri la nivel național privind natura tehnologiei utilizate.
„La nivel național, din păcate, centrul național a rămas sub decizia CSAT, deci nu este funcțional. Am încercat probe, teste, din păcate, nu am primit undă verde să le băgăm în funcțiune. Suntem în curs de achiziție a soluțiilor care trebuie pentru gestionare. Vom avea două contracte”, a declarat Pataki Csaba, în ședința de astăzi a Consiliului Județean Satu Mare.
Sistemul antigrindină din Satu Mare, parte a proiectului transfrontalier „Silver”, este compus din 40 de stații automate de generatoare terestre care emit vapori de iodură de argint pentru a preveni formarea grindinei. Aceste stații nu utilizează rachete și nu generează zgomot, fiind considerate prietenoase cu mediul. Cu toate acestea, implementarea sistemului a întâmpinat obstacole, inclusiv întârzieri în procedurile de achiziție publică și lipsa unei aprobări definitive din partea autorităților naționale.
Pataki Csaba a subliniat că, deși sistemul este pregătit pentru funcționare, lipsa unei decizii clare împiedică activarea sa.
„Din cauza dronelor care pică în Deltă, este interzisă prin decizia CSAT astfel de activități în condițiile în care am impresia că nu se înțelege nici în București, nici în Satu Mare că nu e vorba de rachete, este vorba de a stimula aerul cald, nu se înțelege deocamdată. E un proces de fierbere, de evaporare forțată, nu de rachete”, a explicat Pataki Csaba.
În timp ce fermierii din Satu Mare așteaptă soluții eficiente pentru protejarea culturilor, autoritățile locale și naționale trebuie să clarifice responsabilitățile și să permită funcționarea unui sistem considerat inovator și ecologic în combaterea fenomenelor meteorologice extreme.