Mai multe familii din județul Satu Mare au rămas sub cerul liber după ce casele lor, abia construite și mobilate după ani de muncă, inclusiv în străinătate, au fost distruse de flăcări într-un incendiu violent ce a avut loc în localitatea Livada.
Incendiul a lăsat în urmă doar cenușă, iar oamenii, printre ei șapte copilași, au rămas doar hainele de pe ei. Imediat după incendiu s-a luat legătura cu autoritățile locale, iar primăria va oferi un ajutor financiar de urgență pentru cele patru familii afectate (două dintre acestea având casele distruse complet, iar alte două având locuințele afectate parțial), care va acoperi parțial renovările necesare pentru locuințele cu daune minore.
Cu toate acestea, pentru reconstruirea celor două case distruse complet este nevoie de un sprijin mult mai consistent. Se face un apel urgent către comunitatea din Satu Mare, recunoscută pentru solidaritatea sa.
,,Oriunde merg în țară, spun cu mândrie că rar există o comunitate atât de solidară ca cea din județul Satu Mare. Haideți să demonstrăm din nou acest lucru – fiecare cât poate!”, este mesajul transmis către Zsolt Godzsa, președintele Partidei Romilor din Satu Mare .
Ajutorul, indiferent cât de mic, poate face o diferență enormă în viețile acestor familii și, mai ales, în ale celor șapte copii care acum au nevoie de un acoperiș deasupra capului.
Cei care doresc să ajute o pot face trimițând donații direct în conturile bancare de mai jos.
EUR: RO06BTRLEURCRT0CO6152901
Gyapias Elemér
RON: RO06BTRLRONCRT0CO6152901
Gyapias Elemér