PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO/VIDEO. Parc muzical în Satu Mare. Instrumente în aer liber pentru toate vârstele, în centrul orașului

Parcul Iuliu Maniu din Satu Mare, aflat în apropierea Casei de Modă, s-a transformat într-un spațiu sonor inedit, odată cu montarea instrumentelor muzicale de exterior, devenind astfel primul parc muzical din oraș.

Instrumentele muzicale instalate în parc au atras deja zeci de sătmăreni de toate vârstele – de la copii curioși și părinți, până la seniori. Vizitatorii se pot bucura de flori muzicale din metal, fiecare în altă culoare și cu o notă diferită, tuburi verticale care scot sunete cristaline atunci când sunt lovite, o tobă în formă de floare, cilindri colorați, panouri tip xilofon și alte instrumente interactive create pentru a stimula creativitatea și simțul ritmic.

Proiectul a fost gândit ca un loc de întâlnire între generații, unde fiecare poate experimenta muzica în felul său. Instrumentele sunt concepute să fie intuitive, astfel încât oricine le poate folosi, indiferent de vârstă sau experiență muzicală.

Proiectul a fost realizat de Rotary Club Satu Mare, cu sprijinul comunității locale și finanțat din fondurile strânse în cadrul Balului Anual Rotary din 16 mai. Inițiativa îmbină cultura, educația și recreerea într-un mod creativ, accesibil tuturor.

@portalsm

Satu Mare are un parc muzical! Instrumente în aer liber pentru toate vârstele, în Parcul Iuliu Maniu

♬ original sound – portalsm – portalsm

Exit mobile version