Moment istoric pentru comunitatea șvabă din Satu Mare. Deputatul Nagy Szabolcs, alături de președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a participat duminică la întâlnirea jubiliară a comunității șvabe din județ, un eveniment de o semnificație deosebită. Pentru prima dată după decenii, manifestările au avut loc atât în localitatea Vállaj din Ungaria, cât și în municipiul Carei, fără a fi necesar un control la trecerea frontierei, în contextul recentei aderări a României la spațiul Schengen terestru.
„A fost o onoare să fiu martor la acest moment istoric. Faptul că evenimentul a început la Vállaj și a continuat la Carei, fără granițe, simbolizează o Europă unită și o comunitate mai apropiată ca niciodată. Diversitatea județului Satu Mare este o adevărată valoare, iar comunitatea șvabă este o parte integrantă a acesteia, îmbogățindu-ne atât trecutul, cât și prezentul”, a transmis deputatul Nagy Szabolcs.
Evenimentul jubiliar a reunit zeci de membri ai comunității șvabe, oficiali locali și oaspeți din Ungaria și România.