Parteneriat pentru studienţii de la Inginerie Economică (UTCN Satu Mare). Viitorii specialiști în inginerie economică din Satu Mare au acum ocazia de a face internshipuri, practică, de a-și realiza lucrarea de licență în colaborare cu firmele locale și chiar de a-și asigura un loc de muncă încă din timpul facultății. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), Extensia Satu Mare, specializarea Inginerie Economică Industrială, a încheiat un parteneriat cu firma Lebăda. Înscrierile în noul an universitar încep de luni, 2 iulie, până pe 11 iulie, punând un accent puternic pe parteneriatele cu firmele locale și pe experiența practică.
Potrivit Șef lucrari Dr. Ing., Ec. Claudiu Abrudan, directorul Departamentului de Management și Inginerie Economică din cadrul UTCN, coordonatorul specializării de Inginerie și Management (cod P11) parteneriatul cu firmele locale sunt concepute pentru a conecta studenții direct cu mediul economic.
“Încercăm să vă familiarizăm cu ceea ce învățați teoretic, să cunoașteți și în practică, de aceea creăm parteneriate cu mediul economic local, în care voi puteți experimenta și învăța de la dânșii, tot ceea ce învățați teoretic”, subliniază şef lucrări. Dr. Ing., Ec. Claudiu Abrudan.
Un exemplu concret al acestei colaborări este parteneriatul recent încheiat cu magazinul Lebăda, o companie cu o prezență de peste 35 de ani în comunitatea locală.
Cristian Pașca, reprezentantul companiei Lebăda, şi-a exprimat recunoștința pentru această colaborare: “Vă mulțumesc pentru șansa pe care UTCN ne-o oferă de a avea acces la studenți bine pregătiți, pe care să îă vedem din primul an de studiu cum se descurcă în câmpul muncii. Pentru noi e important să știm că unversitatea este alături de mediul economic și susține businessuri cum sunt ale noastre”.
Studenții de la Inginerie Economică vor avea oportunități diverse la Lebăda, având în vedere complexitatea afacerii. Aceștia vor putea explora domenii precum vânzări, marketing, producție și logistică. Mai mult, vor avea șansa de a face practică în fabrica de la Valea Vinului, unde se produc vopsele lavabile și tencuieli decorative. Aici, vor urmări întregul proces, de la achiziția și logistica materiilor prime, la crearea rețetelor în laborator, producția, ambalarea, etichetarea, pregătirea pentru livrare și comercializarea produsului final.
Această abordare practică nu se limitează doar la practica de vară, ci include și internshipuri, studenții având chiar posibilitatea de a-și elabora lucrarea de licență în colaborare directă cu aceste businessuri. Practica se va desfășura anual, implicând un anumit număr de ore alocate diferitelor zone de activitate. Pentru studenții serioși și performanți, universitatea și partenerii săi promit un loc de muncă asigurat la finalizarea studiilor, pregătindu-i activ pentru o integrare rapidă și eficientă pe piața muncii, în domenii precum producție, financiar, leadership sau management.