PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTOGALERIE. Ziua Drapelului Național sărbătorită la Satu Mare!

Ziua Drapelului Național sărbătorită la Satu Mare. A avut loc ceremonia dedicată Zilei Drapelului Național, în această dimineață, în municipiul Satu Mare marcată printr-un ceremonial militar și religios desfășurat pe platoul din Piața 25 Octombrie.

Evenimentul a debutat cu o slujbă de sfințire a Drapelului, oficiată la Catedrala Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”. Ulterior, începând cu ora 10:00, oficialități locale și județene, cadre militare, reprezentanți ai instituțiilor publice și cetățeni s-au reunit în piața centrală pentru ceremonia oficială.

Programul a cuprins:

Ziua Drapelului Național este sărbătorită anual în data de 26 iunie, conform Legii nr. 96/1998, în memoria decretului emis în 1848 de Guvernul revoluționar, care a consfințit tricolorul ca drapel oficial al Țării Românești. Evenimentul de astăzi a avut menirea de a întări spiritul național și respectul pentru simbolurile statului român, printre care drapelul, stema, sigiliul și imnul, toate consacrate de Constituția României în articolul 12.

Exit mobile version