Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Satu Mare, a fost condamnat în această săptămână după un furt comis în luna mai, într-un supermarket din municipiu. Povestea pare desprinsă dintr-un film: individul a intrat în magazin dimineața, a umplut o pungă cu brânză scumpă și a încercat să iasă fără să plătească, strecurându-se în urma unui alt client care trecuse de casa de marcat.
Totul s-a petrecut pe 4 mai 2024, în jurul orei 10.00. Bărbatul, aflat sub influența alcoolului, a intrat în supermarket și știa exact ce vrea: s-a dus la raft și a luat 10 pachete cu parmezan, în valoare totală de 187 de lei. Le-a pus într-o pungă de cadou, apoi s-a apropiat de casele self-service.
A profitat de un alt client care își scanase bonul – acesta a declanșat deschiderea ușilor automate – și s-a strecurat pe lângă el, ieșind din zona de plată fără să achite produsele. A fost oprit însă imediat de o angajată, care a observat că nu avea bon și l-a condus înapoi în magazin, unde a predat punga cu parmezan. Între timp, a fost chemată și poliția.
Bărbatul a recunoscut totul și le-a spus anchetatorilor că a furat brânza să o mănânce. Însă nu era la prima abatere. Tocmai ieșise din închisoare pe 22 aprilie, după ce executase o pedeapsă de aproape doi ani, și era în stare de recidivă.
Deși a cerut să fie judecat în procedură simplificată și și-a recunoscut fapta, judecătorii au decis că nu mai poate primi o pedeapsă cu suspendare. L-au condamnat la un an și patru luni de închisoare, în regim de detenție, și l-au obligat să plătească statului 2.000 de lei cheltuieli judiciare.