Republica Moldova sărbătorește, astăzi, 27 august 2025, 34 de ani de la proclamarea Independenței față de Uniunea Sovietică, un moment considerat de deputatul PNL Adrian Cozma „un pas uriaș către democrație, libertate și unitate în cadrul marii familii europene”.
Într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Independenței, Cozma a subliniat că ,,frații români de peste Prut se confruntă din nou cu mari provocări: presiunile Moscovei, propaganda pro-rusă și organizarea unor alegeri corecte, în septembrie”.
Redăm, mai jos, mesajul transmis de Adrian Cozma:
Este ziua în care românii separați de patria-mamă au făcut un pas uriaș către democrație, libertate, prosperitate și unitate în cadrul marii familii europene.
La 34 de ani de la acest eveniment istoric pentru frații români, Republica Moldova este din nou în fața unor provocări uriașe: să reziste propagandei mincinoase și presiunilor ilegitime ale Moscovei, să continue procesul de aderare la Uniunea Europeană și să aibă alegeri corecte în septembrie, fără imixtiunile barbare ale regimului Putin.
Astăzi, frații noștri români trebuie să știe că nu sunt singuri!
Condamn cu fermitate Pactul Ribbentrop-Molotov și consecințele sale dezastruoase asupra poporului român, condamn crimele armatei sovietice de pe tot teritoriul României, deportările și epurările etnice ale românilor din Basarabia și Bucovina, rusificarea forțată și strămutarea populațiilor. Nu în ultimul rând condamn pasivitatea politicienilor români care, de-a lungul istoriei au pactizat și profitat de pe urma invaziei tancurilor sovietice.
Pe colegii mei politicieni îi îndemn să nu uite că astăzi avem două Românii datorită corupției, lăcomiei și lipsei de curaj a clasei politice de la acea vreme. Nu trebuie să uităm, ba mai mult, trebuie să ne rușinăm de faptul că Basarabia a fost sfârtecată de trupele sovietice fără ca armata română să tragă un foc de armă.
Astăzi, politicienii români trebuie să fie uniți și curajoși. România trebuie să continue să ofere sprijin strategic în toate domeniile și să susțină toate eforturile pro-europene ale Chișinăului!
Mă bucură prezența, în această zi importantă, a unor lideri marcanți din Uniunea Europeană – semn de nezdruncinat că Moldova are toată susținerea UE pentru a merge mai departe pe calea democrației și valorilor libertății europene”, a transmis deputatul Adrian Cozma.