PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Focar de pestă porcină la o fermă din județul Satu Mare. Autoritățile sunt în alertă

Prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamas, a convocat astăzi, 18.09.2025, în calitate de președinte, ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), având în vedere confirmarea unui focar de pestă porcină africană (PPA) la porc domestic la o exploatație comercială din localitatea Eriu Sâncrai, comuna Craidorolț.

După prezentarea situației de către specialiștii din cadrul Direcției Sanitare Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și a modalității de transmitere a bolii, CLCB a emis Decizia nr. 39/18.09.2025 privind aprobarea Planului de măsuri pentru focarul de Pestă Porcină Africană în exploatația comercială S.C. Zootehnia Cig S.R.L din localitatea Eriu Sâncrai, comuna Craidorolț, județul Satu Mare.

În cadrul acestui plan, s-a stabilit zona de protecție în jurul focarului pe o rază de 3 km pe raza localității Cig. Zona de supraveghere pe o rază de 10 km, include și Istrău, Craidorolţ, Ghirolt, Ţeghea , Eriu Sâncrai, Satu Mic, Giungi, Mihăieni Acâş, Unimăt, Ganaş, Săcăşeni, Chegea, Sărăuad, Tăşnad, Ghileşti, Ady Endre. În zona de supraveghere intră și exploatațiile comerciale: SC Mastvet SRL, SC Mastfooder SRL, SC Kovaser Prod SRL, PFA Veron Lorant.

,,Avem o situație deosebit de gravă astăzi, un focar de pestă porcină africană la o fermă de suine cu un efectiv de peste 5000 de porci, o situație pe care nu ne-am dorit-o dar pentru care ne-am pregătit, atât la nivel decizional cât și la nivel de acțiune prin unitățile locale de sprijin. Singura variantă de acțiune în situația dată este uciderea controlată a întregului efectiv de animale și neutralizarea cadavrelor rezultate prin ecarisare alternativă, respectiv prin îngropare în vecinătatea fermei de porcine.

Acest lucru necesită efort uman semnificativ, toată operațiunea se defășoară sub stricta reglementare și coordonare a DSVSA Satu Mare, a Apelor Române și a Direcției Județene de Mediu. Pierderile economice aduse de această boală sunt semnificative, atât pentru ferma în cauză cât și pentru agenții economici din zonele de protecție și din zonele de supraveghere, care nu pot pentru o perioadă de timp, respectiv până la stingerea definitivă a acestui focar, să-și valorifice producția”, a declarat prefectul Altfatter Tamas.

Exit mobile version