Un pacient sătmărean a ales să își exprime public aprecierea față de medicul care l-a operat, în această săptămână, la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare.
Bărbatul a trecut printr-o intervenție chirurgicală pentru boala Dupuytren și spune că experiența a fost una deosebită datorită profesionalismului și umanității echipei medicale.
„După intervenția chirurgicală de astăzi cred că medicul primar în chirurgie plastică și reparatorie Alexei Cazacu de la Spitalul de Urgență Satu Mare e un profesionist desăvârșit și un om extraordinar! Mulțumesc, domnule doctor! Mulțumiri și echipei medicale!”, a transmis pacientul.