PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

World Music Festival revine la Satu Mare! Trei zile de ritmuri exotice și diversitate culturală

World Music Festival revine în inima orașului Satu Mare, între 5 și 7 septembrie, pentru a patra sa ediție. Timp de trei zile, Piața Libertății și strada Ștefan cel Mare se transformă într-un spațiu al diversității culturale, unde ritmuri exotice din colțuri îndepărtate ale lumii se întâlnesc cu publicul local. Evenimentul promite o adevărată „călătorie muzicală” fără pașaport, aducând la Satu Mare șase trupe fantastice.

Ritmuri africane cu influențe moderne, eclectism din Europa Centrală și muzică experimentală se vor împleti cu melodii mediteraneene cu accente balcanice. Fuziunea dintre culturi și instrumente promite să ofere un adevărat deliciu muzical. Organizat de Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural G. M. Zamfirescu, festivalul are intrarea liberă la toate concertele.

Programul complet al festivalului:

Vineri, 5 septembrie – „Sounds of Africa”

Sâmbătă, 6 septembrie – „Beats of Balkan”

Duminică, 7 septembrie – „Mediterranean sounds”

Atmosferă și after-party-uri speciale

După fiecare concert, atmosfera de festival va continua cu after-party-uri susținute de Melomenuții (Sugár & D’Jhu), care vor mixa muzică de pe vinil. Publicul va avea ocazia să asculte muzică din colecția de discuri a MeloMelanj, unde oricine își poate alege discul preferat. Festivalul World Music este o celebrare a diversității și o ocazie perfectă pentru a încheia vara într-un mod memorabil.

Exit mobile version