Scenariu de criză la Tribunalul Satu Mare! Jandarmii și alte instituții verifică modul de intervenție și cooperare. Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare a început, în această dimineață, un amplu exercițiu tactic desfășurat în perimetrul interior și exterior al Tribunalului Satu Mare.
Acțiunea face parte din planul periodic de pregătire al instituției și are ca obiectiv principal verificarea capacității de reacție și a modului de acțiune în cazul apariției unor situații de criză.
Pentru buna desfășurare a exercițiului, în zona Tribunalului au fost instituite restricții temporare de circulație. Jandarmii îi roagă pe cetățeni să respecte indicațiile forțelor de ordine și să manifeste înțelegere față de eventualele inconveniente.
La activitate participă, alături de jandarmi, reprezentanți ai mai multor instituții cu atribuții în domeniul siguranței și protecției populației. Scenariile puse în practică vizează testarea cooperării interinstituționale, a eficienței comunicării și a coordonării forțelor în timp real.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare transmite cetățenilor că nu există niciun pericol real, întreaga acțiune fiind un exercițiu de pregătire.