PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Vampiru, deținutul condamnat la Satu Mare care se plimbă prin tribunale

Dorin G. S., cunoscut ca „Vampiru”, condamnat la 26 de ani și 8 luni de închisoare pentru jaful armat din 2016 de la Bistrița, continuă să dea de lucru instanțelor din toată țara.

Condamnat definitiv la 26 de ani și 8 luni de închisoare pentru jaful armat de la Raiffeisen Bank din Bistrița (2016), Sima execută pedeapsa care include și restul de 1.137 de zile dintr-o condamnare anterioară primită în 2004 la Tribunalul Satu Mare, pentru tâlhărie și ultraj.

Deținutul a deschis mai multe procese: a cerut pensie de invaliditate, motivând că și-a pierdut jumătate din capacitatea de muncă și trebuie să ia zilnic 13 pastile. Instanțele i-au respins solicitarea, arătând că nu îndeplinește stagiul de cotizare, iar munca prestată ocazional în penitenciar nu se ia în calcul. Totodată, a încercat reducerea pedepsei în baza recursului compensatoriu, dar și această acțiune i-a fost respinsă.

În mai 2024, în timp ce se afla la Penitenciarul Craiova, „Vampiru” a avut o tentativă de suicid. Și-a tăiat gâtul cu un cuțit artizanal chiar în celulă, fiind descoperit de gardieni după ce nu s-a prezentat la apelul de dimineață. Transportat de urgență la spital, a fost cusut și menținut sub supraveghere medicală până ce viața nu i-a mai fost în pericol. Ulterior, a fost transferat la Penitenciarul Aiud.

De acolo, a continuat să trimită cereri și procese: a contestat executarea silită a Spitalului Județean Târgu Mureș, care a tratat polițistul împușcat de el la momentul capturării din 2016, și a cerut chiar despăgubiri de la statul român – dosar care încă așteaptă să primească termen de judecată.

Astfel, „Vampiru” rămâne un nume prezent nu doar în penitenciare, ci și pe rolul tribunalelor din întreaga țară.

Exit mobile version