Polițiștii au stabilit cum s-a petrecut accidentul care a avut loc, vineri seara, între Botiz și Ciuperceni.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Satu Mare, din primele verificări reiese că un bărbat de 37 de ani, din județul Maramureș, aflat la volanul unui autoturism, nu ar fi păstrat distanța de siguranță corespunzătoare față de mașina care circula în fața sa. Pentru a evita impactul, acesta ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din localitatea Tur.
În urma impactului, două pasagere, de 28 și 45 de ani, aflate în autoturismul condus de bărbatul din Tur, au fost rănite și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.
Sursa foto: Dincolo de Sport