Ediția cu numărul 9 a proiectului „Ajutoarele lui Moș Crăciun” aduce, și în acest an, bucurie în sufletele a peste 1.000 de copii sătmăreni. Inițiativa, devenită deja cel mai mare proiect de acest fel din județ, reunește atât copiii din casele de tip familial, cât și peste 600 de micuți proveniți din familii nevoiașe.
,,Anunțăm cu bucurie faptul ca am reușit să găsim voluntari pentru a îndeplini dorințele celor peste 1000 de copilași nevoiași aflați în evidența noastră în ediția cu nr.9 a proiectului “Ajutoarele lui Moș Crăciun”, proiect ce a devenit cel mai mare de acest fel de la noi din judet și reunește atât copiii din casele de tip familial cât și peste 600 de copii din familii nevoiașe.
Suntem doar o mână de oameni, însă alături de partenerii noștri și de sătmărenii cu suflet mare am reușit să soluționăm toate dorințele copiilor. E foarte important de reținut ca proiectul nostru se bazează pe dorințele celor mici, nu neapărat pe nevoi de aceea fiecare pachet e unic și conține fix ceea ce își dorește fiecare copil”, este mesajul transmis de reprezentanții Asociației “Apel la acțiune”.
Mesajul de mulțumire este semnat de întreaga echipă:
-
Mihai Huzău – președinte;
-
Anișoara Deak – vicepreședinte;
-
Roxana Gătina – secretar;
-
Eduard Bob – responsabil scrisori;
-
Maria Văran – voluntar.
Un nou an, o nouă ediție și aceleași inimi care bat la unison pentru bucuria copiilor. Proiectul „Ajutoarele lui Moș Crăciun” continuă să demonstreze că magia sărbătorilor prinde viață atunci când comunitatea se unește.
