Un protest public a fost anunțat la Satu Mare, sâmbătă 13 decembrie 2025, începând cu ora 17:00, în fața Tribunalului Satu Mare. Manifestarea vine ca reacție la documentarul „Justiție capturată” realizat de Recorder, care a declanșat deja proteste în mai multe orașe din România, inclusiv la București și Cluj-Napoca.
După difuzarea investigației Recorder despre posibile nereguli și intervenții în sistemul judiciar românesc, comunități civice și grupuri de cetățeni din țară s-au mobilizat pentru a cere o justiție realmente independentă, transparență și responsabilitate. Proteste similare au adunat sute de persoane în fața Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din București, unde manifestanții au scandat mesaje precum „Justiție, nu mafie!”, „Fără prescripție pentru corupție!” și „Noi vrem dreptate, nu imunitate!
În mediul online, sătmărenii sunt invitați să se adune sâmbătă, de la ora 17.00, în fața Tribunalului Satu Mare, cu pancarte și mesaje pentru susținerea independenței justiției și pentru a cere schimbări în sistemul judiciar.
