PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Și-a făcut dreptate cu pumnii și picioarele: un minor din județul Satu Mare a băgat o femeie în spital

Și-a făcut dreptate cu pumnii și picioarele: un minor din județul Satu Mare a băgat o femeie în spital. Și-a făcut dreptate cu pumnii și picioarele: un minor a trimis o femeie în spital, dar scapă nepedepsit. Un tânăr din Cehal, județul Satu Mare, a fost scos de sub urmărire penală de Judecătoria Carei, după ce a agresat o femeie și i-a provocat o fractură gravă la picior, pentru că fapta s-a prescris. Decizia a fost luată în această săptămână. Totuși, acesta nu scapă complet: va trebui să-i plătească victimei daune morale și să suporte costurile spitalizării. 

Agresiunea a avut loc în septembrie 2020, în fața unui bar din județul Satu Mare, în jurul orei 01:30. Potrivit anchetatorilor, tânărul – care era minor la momentul respectiv – a lovit-o pe femeie cu pumnul în nas, apoi cu piciorul, provocându-i fractura tibiei și peroneului. Leziunile au necesitat până la 75- 80 de zile de îngrijiri medicale.

Deși instanța a constatat că probele dovedesc fapta, procesul penal a fost oprit pentru că a intervenit prescripția răspunderii penale. Legea aplicabilă la data faptei, mai favorabilă decât cea actuală, prevede un termen de prescripție de 2 ani și 6 luni în cazul inculpaților minori. Termenul s-a împlinit în martie 2023, iar procesul penal a fost închis.

Chiar și așa, judecătorii l-au obligat pe agresor să-i plătească victimei 10.000 de lei daune morale. De asemenea, va trebui să achite 5.146 de lei spitalului care a tratat victima, plus dobânzi și onorariul avocatului acesteia 1000 lei.

 

Exit mobile version