PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Peste 41.000 de animale, sacrificate în Satu Mare, în 2025, sub control sanitar veterinar

Peste 41.900 de porci, aproape 2.000 de bovine, peste 1.300 de oi și nu mai puțin de 9,2 milioane de păsări au fost sacrificate anul trecut în județul Satu Mare, toate sub supravegherea inspectorilor sanitari veterinari, potrivit unui raport al DSVSA.

Toate animalele au fost supuse controalelor stricte pentru a se asigura că alimentele ajunse pe mesele consumatorilor sunt sigure. În total, au fost realizate 41.917 teste trichineloscopice (pentru depistarea parazitului Trichinella), dintre care 10 au ieșit pozitive. Carnea provenită din aceste cazuri a fost imediat sechestrată și incinerată, fără să ajungă în consumul public.

DSVSA Satu Mare precizează că, în tot anul 2025, nu s-a înregistrat niciun caz de trichineloză la om în județ, iar controalele vor continua și în 2026 pentru a menține acest standard ridicat de siguranță alimentară.

Sacrificările și verificările au avut loc în abatoare autorizate, sub respectarea normelor legale și a programelor de autocontrol impuse operatorilor economici din domeniul alimentar.

Inspectorii sanitar-veterinari continuă acțiunile de monitorizare în toate unitățile de procesare, depozitare și comercializare a produselor alimentare din județ, pentru a preveni apariția toxiinfecțiilor și a altor riscuri alimentare.

Exit mobile version